Fumatul ne omoară, iar noi ne dăm bătuți

Știm cu toții care este primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci cînd ne trezim, pentru a ne începe ziua sănătos. Ei bine, nu este nimic mai sănătos decît să te întinzi binișor, să admiri priveliștea de afară, indiferent de anotimp și să deschizi geamul pentru a inspira din aerul care ar trebui să fie mai curat decît cel din casă. Dar nu este deloc așa, dacă stai la bloc, iar vecinii de la etajul inferior preferă să-și înceapă diminețile la balcon cu o ceașcă de cafea într-o mînă și cu o țigară în cealaltă. Mai faci ce mai ai de făcut și ieși din casă. 

La ieșirea din bloc dai cu ochii de unul dintre vecinii, care, în zilele mai friguroase, fumează în scara blocului și lasă fumul de țigară să se ridice pînă la apartamentul tău, dar chiar și așa îl saluți, și îți vezi de drum.

Mergi spre stația de troleibuze, și, așa mergînd, îți dai seama că mergi într-un pas cu persoana din fața ta, și că oricît ai vrea, nu o poți întrece, dacă nu o iei la fugă. De ce ai vrea să o întreci? Pentru că persoana aceasta fumează din mers, și tot fumul expirat de aceasta, dar și cel ce se scurge din țigara pe care o ține în mînă, îți vine drept în față și nu te lasă să inspiri cu oxigen. Ți se îmbibă în păr, sau în haină. Și ce e mai rău, e faptul că la stație, așteptînd troleibuzul, oriunde nu ai aștepta, îți dai seama că ești înconjurat de astfel de oameni, care fumează în preajma ta și a altor persoane, fără a se gîndi că fluxul de aer, dar și distanța mică dintre voi îți aduce otrava sa în gura ta.

Îți dai ochii în jos, și privești cîte chiștoace să tăvălesc lîngă bordură. Dacă nu ar fi acestea, și străzile ar fi mai curate! Ori nu?

Dar iată că vine și troleibuzul pe care îl aștepți. Vezi? O altă persoană care aștepta același troleibuz, încă nu a terminat de fumat țigara. Suge din ea ce mai poate, dar nu reușește să expire, așa că preferă să intre mai întîi în transport, și doar după asta se eliberează de fumul pe care l-a ținut pînă acum în plămîni.

După serviciu, te duci într-un parc: poate acolo vei avea parte de porția ta de aer proaspăt. Găsești o bancă liberă. Iei loc, și nici nu îți dai seama cînd anume lîngă tine s-au așezat doi inși care și-au băgat țigările între buze, și au început a face fum fără măcar a te întreba dacă nu cumva te deranjează.

Știu că s-ar putea să-mi sară tot internetul în cap, și îmi pare rău că atît de multă lume a ajuns să fie victima fumatului. Îmi pare rău că ați început, și nicidecum nu doriți sau nu vă puteți lepăda de fumat. Și nu îmi pare atît de rău pentru voi, ci pentru mine și copii mei, care se uită la fumătorii pe care nu-i chip să nu-i observi măcar într-o zi, și mă întreabă: ”De ce nenea bagă caca în gură, dacă nu se poate?”. 

Oamenii de știință au demonstrat că numai 15% din fum este inhalat de către fumătorul activ, restul este inhalat de cei nevinovați ce se află în preajmă. 

În decembrie 2007, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la tutun și la articolele din tutun (Nr. 278-XVI), Lege care prevede interzicerea fumatului în locurile publice, stabilind restricții privind fumatul în instituțiile medicale (deși la intrarea în policlinici sau spitale, mereu vezi pe cineva fumînd), în instituțiile de învățămînt (deși pe stadionul școlii sau după colțurile edificiului se ascund adolescenții careau dat de gustul tutunului), în instituțiile sportive, în cele de alimentație publică și comerț, în magazine, în piețe agricole  și industriale (deși mulți dintre vînzători fumează deasupra mărfii lor, ce să mai vorbim de cumpărători?), pe terenurile de joacă (deși, deseori, părinții scot copii la joacă și pentru a profita de ocazie și de a fuma o țigară), în transportul public (deși nu doar conducătorii microbuselor își permit libertatea de a o face, ci și conducătorii de troleibuze), în trecerile subterane (deși un fumător nu își stinge țigara atunci cînd intră într-o trecere subterană, și nu și-o reaprinde atunci cînd iese), în ascensoare, în spațiile publice închise, și în instituțiile de stat, cu excepția locurilor destinate exclusiv fumatului. 

Legea pentru modificarea și completarea acestui act legislativ interzice fumatul conducătorilor transportului public de persoane; minorilor (deși nimeni nu-i dă peste mînă unui minor atunci cînd îl vede cu țigara în mînă); femeilor însărcinate (deși nimeni nu le face observație), persoanelor ce se află în imediata apropiere (o distanță de minim cinci metri) a copiilor minori (deși puțini părinți vor spune: ”Nu fuma lîngă copilul meu!”)

Eu însă, consider legea incompletă. Fumul poate pătrunde în apartamentul unei persoane nefumătoare dacă cineva fumează în scară sau chiar în ograda blocului. Sunt oameni care fumează din mers și nici nu se obosesc să privească dacă în urma lor nu cumva merge o femeie însărcinată, sau cu vreun copil de mînă. M-am confruntat cu această problemă nu o singură dată. Dar o singură dată m-am hotărît să deschid gura și să fac observație, atunci cînd mă aflam în una dintre piețele comerciale ale Chișinăului, și în fața mea, printre rînduri, abia de își mișca fundul un domn ce flutura cu țigara. Sărmanul, așa de tare s-a obijduit, că mai nu m-a dat afară din piață pentru remarca făcută, și îi mulțumesc soției sale, căci anume ea l-a întors din nou cu spatele la mine și a evitat posibilitatea ca acesta să mă și lovească.

De ce să mă pornesc la piață după o pelincuță pentru copilul meu, și să mă întorc cu o doză de fum în plămîni ”cadou”? Este vreo promoție și la stația pentru transportul public? ”Călătorește cu troleibuzul, și cîștigă una sau mai multe proceduri de inhalație a fumului de țigară!”. Sau ce ziceți de: ”Vrei să fumezi gratuit, fără a cheltui bani pentru țigări? Iată soluția: Mergi pe oricare dintre străzile cu un flux mai mare de mișcare, și ține-te după un om fumător!”.

M-am gîndit mult și de multe ori la această problemă, și îmi dau seama că nimeni nu poate fi obligat să nu mai fumeze. Dar haideți să nu îi lăsăm pe copii noștri să cadă pradă ispitei.

Ce ar fi, dacă țigări ar putea să cumpere numai persoanele fumătoare? În vremuri îndepărtate, lumea cumpăra produse alimentare folosind niște taloane. Ce ar fi, dacă țigări ar putea să cumpere doar fumătorii, dar nu pe bani, ci pe taloane, care ar fi eliberate periodic (de exemplu săptămînal) și numărate (de exemplu, dependent de gradul de dependență al fumătorului, de la un pachet pentru două trei zile, pînă la un pachet pe zi)? Astfel, nici o persoană nefumătoare nu ar avea posibilitatea de a încerca să fumeze, și, cu atît mai mult, de a procura această otravă, iar țigările s-ar produce numai pînă la moartea ultimului dintre fumători. Aici cei pentru apărarea drepturilor omului îmi vor spune că noi, nefumătorii, nu avem dreptul să le luăm fumătorilor dreptul de a inhala orice fel de fum doresc, căci e dreptul lor. Dar cine se gîndește la drepturile nefumătorilor, care au dreptul de a fi sănătoși, de a respira cu aer curat și de a da urmașilor doar exemple demne de urmat? Oare ale noastre nu-s tot drepturi?

Ce ar fi dacă fumătorii ar fuma doar în locuri special amenajate? Și ce ar fi dacă primăria ar amenaja astfel de locuri pentru binele părții de popualție fără vicii și pentru sănătatea copiilor ce merg pe stradă și pot lua exemple greșite?  


Vezi aici 21 de poze care îți demonstrează că am dreptate.