Familia Poroineanu.
București, România.
Povestea începe acum mai bine de 100 de ani în urmă, atunci
cînd fiul unui moșier din Oltenia, Constantin Poroineanu, plecă la Paris pentru
a-și face studiile, așa cum se cerea pe vremuri de la moștenitorul unei familii
de vază. Acolo, acesta cunoscu o tînără franceză de care se îndrăgosti pînă
peste urechi, și care rămase însărcinată. Constantin vru să se căsătorească,
însă fu amenințat de tată că va fi dezmoștenit, așa că s-a văzut nevoit să se
întoarcă în patrie, cu inima frîntă și dezamăgit, unde își văzu de viață și se
căsători cu o româncă ce îi născuse un fecior.
Anii au trecut, feciorul a crescut, și a venit timpul
să meargă și acesta la studii. Destinul face ca tînărul să meargă și el la
Paris, unde cunoscu, ca și tatăl său în tinerețe, o tînără franceză de care se
îndrăgosti. Tinerii se căsătoriră în secret, fără a cere binecuvîntarea
părinților, iar cînd băiatul își termină studiile, se întoarse în țară cu
tînăra soție.
Constantin se împăcă ușor cu această idee, însă, cu
cît își cunoștea nora mai bine, cu atît mai mult se convingea că nora sa este rodul
pasiunii sale interzise de la Paris, fiica femeii pe care o părăsise cu 20 de
ani în urmă. Îngroziți de faptul că au descoperit că sunt frați, tinerii și-au
pus capăt zilelor.
Zdrobit de durere, Constantin lăsă toată averea sa
primăriei orașului Caracal, iar a doua zi după semnarea testamentului, pe 15
septembrie 1908, acesta s-a sinucis.
Povestea tragică este întruchipată atît de expresiv de
către artistul italian Raffaello Romanelli în monumentul din cimitirul Bellu,
încît lasă impresia că piatra e vie.
Continuarea articolului e aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea!