Fumatul ne omoară, iar noi ne dăm bătuți

Știm cu toții care este primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci cînd ne trezim, pentru a ne începe ziua sănătos. Ei bine, nu este nimic mai sănătos decît să te întinzi binișor, să admiri priveliștea de afară, indiferent de anotimp și să deschizi geamul pentru a inspira din aerul care ar trebui să fie mai curat decît cel din casă. Dar nu este deloc așa, dacă stai la bloc, iar vecinii de la etajul inferior preferă să-și înceapă diminețile la balcon cu o ceașcă de cafea într-o mînă și cu o țigară în cealaltă. Mai faci ce mai ai de făcut și ieși din casă. 

La ieșirea din bloc dai cu ochii de unul dintre vecinii, care, în zilele mai friguroase, fumează în scara blocului și lasă fumul de țigară să se ridice pînă la apartamentul tău, dar chiar și așa îl saluți, și îți vezi de drum.

Mergi spre stația de troleibuze, și, așa mergînd, îți dai seama că mergi într-un pas cu persoana din fața ta, și că oricît ai vrea, nu o poți întrece, dacă nu o iei la fugă. De ce ai vrea să o întreci? Pentru că persoana aceasta fumează din mers, și tot fumul expirat de aceasta, dar și cel ce se scurge din țigara pe care o ține în mînă, îți vine drept în față și nu te lasă să inspiri cu oxigen. Ți se îmbibă în păr, sau în haină. Și ce e mai rău, e faptul că la stație, așteptînd troleibuzul, oriunde nu ai aștepta, îți dai seama că ești înconjurat de astfel de oameni, care fumează în preajma ta și a altor persoane, fără a se gîndi că fluxul de aer, dar și distanța mică dintre voi îți aduce otrava sa în gura ta.

Îți dai ochii în jos, și privești cîte chiștoace să tăvălesc lîngă bordură. Dacă nu ar fi acestea, și străzile ar fi mai curate! Ori nu?

Dar iată că vine și troleibuzul pe care îl aștepți. Vezi? O altă persoană care aștepta același troleibuz, încă nu a terminat de fumat țigara. Suge din ea ce mai poate, dar nu reușește să expire, așa că preferă să intre mai întîi în transport, și doar după asta se eliberează de fumul pe care l-a ținut pînă acum în plămîni.

După serviciu, te duci într-un parc: poate acolo vei avea parte de porția ta de aer proaspăt. Găsești o bancă liberă. Iei loc, și nici nu îți dai seama cînd anume lîngă tine s-au așezat doi inși care și-au băgat țigările între buze, și au început a face fum fără măcar a te întreba dacă nu cumva te deranjează.

Știu că s-ar putea să-mi sară tot internetul în cap, și îmi pare rău că atît de multă lume a ajuns să fie victima fumatului. Îmi pare rău că ați început, și nicidecum nu doriți sau nu vă puteți lepăda de fumat. Și nu îmi pare atît de rău pentru voi, ci pentru mine și copii mei, care se uită la fumătorii pe care nu-i chip să nu-i observi măcar într-o zi, și mă întreabă: ”De ce nenea bagă caca în gură, dacă nu se poate?”. 

Oamenii de știință au demonstrat că numai 15% din fum este inhalat de către fumătorul activ, restul este inhalat de cei nevinovați ce se află în preajmă. 

În decembrie 2007, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la tutun și la articolele din tutun (Nr. 278-XVI), Lege care prevede interzicerea fumatului în locurile publice, stabilind restricții privind fumatul în instituțiile medicale (deși la intrarea în policlinici sau spitale, mereu vezi pe cineva fumînd), în instituțiile de învățămînt (deși pe stadionul școlii sau după colțurile edificiului se ascund adolescenții careau dat de gustul tutunului), în instituțiile sportive, în cele de alimentație publică și comerț, în magazine, în piețe agricole  și industriale (deși mulți dintre vînzători fumează deasupra mărfii lor, ce să mai vorbim de cumpărători?), pe terenurile de joacă (deși, deseori, părinții scot copii la joacă și pentru a profita de ocazie și de a fuma o țigară), în transportul public (deși nu doar conducătorii microbuselor își permit libertatea de a o face, ci și conducătorii de troleibuze), în trecerile subterane (deși un fumător nu își stinge țigara atunci cînd intră într-o trecere subterană, și nu și-o reaprinde atunci cînd iese), în ascensoare, în spațiile publice închise, și în instituțiile de stat, cu excepția locurilor destinate exclusiv fumatului. 

Legea pentru modificarea și completarea acestui act legislativ interzice fumatul conducătorilor transportului public de persoane; minorilor (deși nimeni nu-i dă peste mînă unui minor atunci cînd îl vede cu țigara în mînă); femeilor însărcinate (deși nimeni nu le face observație), persoanelor ce se află în imediata apropiere (o distanță de minim cinci metri) a copiilor minori (deși puțini părinți vor spune: ”Nu fuma lîngă copilul meu!”)

Eu însă, consider legea incompletă. Fumul poate pătrunde în apartamentul unei persoane nefumătoare dacă cineva fumează în scară sau chiar în ograda blocului. Sunt oameni care fumează din mers și nici nu se obosesc să privească dacă în urma lor nu cumva merge o femeie însărcinată, sau cu vreun copil de mînă. M-am confruntat cu această problemă nu o singură dată. Dar o singură dată m-am hotărît să deschid gura și să fac observație, atunci cînd mă aflam în una dintre piețele comerciale ale Chișinăului, și în fața mea, printre rînduri, abia de își mișca fundul un domn ce flutura cu țigara. Sărmanul, așa de tare s-a obijduit, că mai nu m-a dat afară din piață pentru remarca făcută, și îi mulțumesc soției sale, căci anume ea l-a întors din nou cu spatele la mine și a evitat posibilitatea ca acesta să mă și lovească.

De ce să mă pornesc la piață după o pelincuță pentru copilul meu, și să mă întorc cu o doză de fum în plămîni ”cadou”? Este vreo promoție și la stația pentru transportul public? ”Călătorește cu troleibuzul, și cîștigă una sau mai multe proceduri de inhalație a fumului de țigară!”. Sau ce ziceți de: ”Vrei să fumezi gratuit, fără a cheltui bani pentru țigări? Iată soluția: Mergi pe oricare dintre străzile cu un flux mai mare de mișcare, și ține-te după un om fumător!”.

M-am gîndit mult și de multe ori la această problemă, și îmi dau seama că nimeni nu poate fi obligat să nu mai fumeze. Dar haideți să nu îi lăsăm pe copii noștri să cadă pradă ispitei.

Ce ar fi, dacă țigări ar putea să cumpere numai persoanele fumătoare? În vremuri îndepărtate, lumea cumpăra produse alimentare folosind niște taloane. Ce ar fi, dacă țigări ar putea să cumpere doar fumătorii, dar nu pe bani, ci pe taloane, care ar fi eliberate periodic (de exemplu săptămînal) și numărate (de exemplu, dependent de gradul de dependență al fumătorului, de la un pachet pentru două trei zile, pînă la un pachet pe zi)? Astfel, nici o persoană nefumătoare nu ar avea posibilitatea de a încerca să fumeze, și, cu atît mai mult, de a procura această otravă, iar țigările s-ar produce numai pînă la moartea ultimului dintre fumători. Aici cei pentru apărarea drepturilor omului îmi vor spune că noi, nefumătorii, nu avem dreptul să le luăm fumătorilor dreptul de a inhala orice fel de fum doresc, căci e dreptul lor. Dar cine se gîndește la drepturile nefumătorilor, care au dreptul de a fi sănătoși, de a respira cu aer curat și de a da urmașilor doar exemple demne de urmat? Oare ale noastre nu-s tot drepturi?

Ce ar fi dacă fumătorii ar fuma doar în locuri special amenajate? Și ce ar fi dacă primăria ar amenaja astfel de locuri pentru binele părții de popualție fără vicii și pentru sănătatea copiilor ce merg pe stradă și pot lua exemple greșite?  


Vezi aici 21 de poze care îți demonstrează că am dreptate. 

A da sau a nu da?

Pentru părinții ce își duc copiii la o grădiniță sau la o școală de stat, a devenit deja o tradiție să fie invitați la adunări de părinți în ajunul sărbătorilor de iarnă, a celor de primăvară, la sfîrșitul și la începutul anului școlar. Iar mulți dintre cei ce își manifestă respectul, educația și interesul prin prezența lor la acest gen de reuniuni, se întorc acasă cu gîndul la ce a mai rămas în portofel. 

Eu, de exemplu, mamă a trei copii, am fost înștiințată că anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, suma colectată de la părinți este de 200 de lei, dintre care: cîte 50 de lei reprezintă un cadou pentru fiecare dintre cele două educatoare și dădacă, iar ceilalți 50 de lei reprezintă suma pentru punguța cu bomboane pentru copii și prezența lui Moș Crăciun la matineu. Dacă ar fi să achit această sumă pentru toți copiii mei, ar însemna să am grijă ca sărbătorile de iarnă să le aducă mai multe cadouri doamnelor educatoare, decît odraslelor mele. 

Nici nu încape îndoială, că pentru unii părinți, ”a dona” lunar bani în plic educatoarelor este esențial, ce să mai vorbim despre cadourile cu ocazia sărbătorilor? În timp ce alții, abia de știu cum să facă și ce să dreagă, pentru a fi siguri că vor avea în fiecare zi o bucată de pîine pe masă pînă la primirea următorului salariu. 

Îmi amintesc foarte bine prima adunare de părinți, la care, prezentîndu-mă, am sperat că se va vorbi despre educația și succesele copiilor, nu despre colectarea de bani. Dar nu a fost să fie. Mămicile care făceau parte din comitetul părintesc, au hotărît că draperiile sunt prea vechi și trebuie schimbate; că și covorul e din epoca antică; că pe closete ar trebui să punem colaci moi, și să nu-i lăsăm pe aceia din plastic, care iarna sunt foarte reci; că jucării în grupă sunt foarte puține, că trebuie să instalăm și o tablă pe perete, pentru ca doamnei educatoare să îi fie mai comod să le explice ceva copiilor; că terenul de joacă nu este amenajat adecvat, și că trebuie să investim și în el; că nisipul e vechi și murdar, ne trebuie altul proaspăt; că iarna în dormitorul copiilor e foarte frig, și ar fi bine să cumpărăm și niște aeroterme sau niște radiatoare electrice. Fără îndoială că doresc pentru copilul meu ce este mai bun, dar în momentul în care stau acasă fără draperii (deoarece consider că sunt lucruri mai importante în care să investesc, și deoarece cred că fără draperii pot supraviețui, dar fără pîine pe masă - nu), și deoarece duc copilul la grădiniță nu pentru ca acesta să admire draperiile și covorul, ci pentru ca acesta să fie instruit și educat atîta timp cît eu mă spetesc la lucru, chiar nu văd de ce ar trebui să scot din buzunar cîteva sute bune de lei și să le donez grădiniței. 

Așa cum mi-am luat inima-n dinți și v-am spus și vouă care e durerea mea, nu am tăcut nici la reuniunea cu părinții. Și atunci, una dintre mămicile ce făceau parte din comitetul părintesc mi-a spus rece: ”Dacă nu aveți bani, țineți-vă copilul acasă!”. Chiar nu m-am așteptat la așa o replică, și am tăcut. Dar deplasîndu-mă spre casă, nu m-am gîndit decît la faptul că ar fi trebuit să-i răspund și eu, la rîndu-mi: ”Dacă nu vă plac condițiile oferite de o grădiniță de stat, duceți-vă copilul la una privată!”.

Ce să vă zic? În ziua în care toți copii care frecventează aceeași grupă ca și fiica mea de 5 ani vor recita poezii, vor dansa, și vor primi cadouri de la Moș Crăciun, copilul meu va sta acasă. Va sta acasă, pentru că doamna educatoare a refuzat să primească bani doar pentru bomboanele copilului și prezența unui domn în straie roșii și cu barbă albă. A insistat să achităm toți cei 200 de lei, așa cum au stabilit părinții din comitetul părintesc. 

Cunosc o familie cu trei copii, dintre care unul frecventa grădinița, altul școala primară, iar al treilea - clasele gimnaziale. Din cauza religiei în care au ales să creadă, erau nevoiți să renunțe și ei la sărbătorile de iarnă, deoarece în religia lor, crezul în Moș Crăciun este interzis. Sărmanii copii, au fost discriminați în fiecare an pentru faptul că nu sunt prezenți la sărbătoare și că nu achită suma necesară pentru organizarea sărbătorii, și pentru cadouri profesorilor sau educatorilor. Trăim în secolul XXI și chiar trebuie să ne comportăm ca niște hapsîni din Evul Mediu? 

O tînără mamă care locuiește la gazdă, și are doi copii de grădiniță mi-a mărturisit că în acest an, trebuie să achite cîte 260 de lei pentru fiecare dintre copii (dintre care 60 de lei reprezintă cadoul pentru doamna director a instituției educaționale), dar are posibilitatea de a achita doar pentru fericirea fiului cel mic, deoarece este primul său matineu. Cel mare, în vîrstă de 5 ani, va fi privat de această plăcere.

Dar, să presupunem că astfel de familii nu există. Să presupunem că nimeni nu trăiește la gazdă, și că toți părinții au salarii de invidiat. Să presupunem că toți părinții sunt de acord să achite lunar un ajutor financiar pentru educatoare și dădacă în valoare de 100 de lei. Așa cum în majoritatea grupelor sunt cîte aproximativ 20 de copii pe listă, înmulțim 100 de lei cu 20 de copii, și obținem un ajutor material de 2000 de lei pe lună (de obicei, divizat la 3 persoane: o dădacă și două educatoare). Am pus aceste trei sume în plicuri. Dar în momentul înmînării plicurilor, ne dăm oare seama că ceea ce facem este și asta un fel de corupție? Căci ceea ce am pus în plic și am dat educatorului se numește ”venit”, care, conform legii, trebuie declarat și impozitat, așa cum face orice cetățean cinstit.

Oare educatorul, în momentul angajării sale în cadrul grădiniței, nu a știut ce salariul îl așteaptă? Oare educatorul nu a avut libertatea de a-și alege un alt loc de muncă, dacă este nemulțumit de salariul oferit de grădiniță? Oare chiar trebuie să le plătim educatorilor pentru ca aceștia să își facă lucrul pe care ar trebui să-l facă fără a aspira la o contribuție din partea anumitor părinți? Oare educatorul va putea dărui aceeași atenție tuturor copiilor în aceeași măsură, neținînd cont de faptul dacă părinții acestuia au contribuit la schimbarea teracotei, a linoleumului, sau chiar la adaosul la salariul educatorilor? 

Fără îndoială că pedagogii au meritele lor, căci de ei depinde educația și cunoștințele copiilor noștri, și îmi cer iertare dacă aceste gînduri au ofensat pedagogii, dar trebuie să recunosc, că eu însămi sunt pedagog, și cu toate acestea, îndemn părinții să înceteze a mai colecta bani pentru cadouri și contribuții la salariu. Un pedagog bun, dacă își iubește profesia, va accepta să lucreze și gratis. 

Vă îndemn să începeți a înceta să corupeți pedagogii! Lăsați-i să lucreze cu inima, cu sufletul. 

Iar în ceea ce privește strîngerea de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor în instituțiile de învățămînt, fiți siguri, că odată ce statul va înțelege că părinții nu mai sunt dispuși să accepte și să acopere aceste cheltuieli, bani vor fi alocați din bugetul statului (sau de unde ar trebui să fie alocați), și nu se va aștepta ca părinții să salveze grădinițele și lucrătorii acestora, ca niște supereroi..

În încheiere, vreau să vă întreb: Dacă ziua pedagogului trebuie sărbătorită cu mare fast, dacă trebuie să se colecteze bani pentru cadouri educatorilor și pedagogilor, atunci de ce nu se procedează la fel atunci cînd se sărbătorește ziua lucrătorului medical? De ce nu pun mînă de la mînă toți locuitorii unui bloc locativ pentru a face un cadou medicului de sector, laboranților din cadrul policlinicii de sector, dar și tuturor medicilor de specialitate? De ce nu pun mînă de la mînă toți angajații unei întreprinderi pentru a face cadouri contabililor cu ocazia zilei economiștilor? De ce directorii și președinții de întreprinderi nu oferă cadouri funcționarilor cu ocazia zilei muncitorilor?